Comunicat de presă – Execuţia bugetului general consolidat în perioada 1 ianuarie – 29 februarie 2012

Conform datelor operative, publicate de Ministerul Finanțelor Publice, execuţia bugetului general consolidat în perioada ianuarie-februarie 2012, s-a încheiat cu un deficit de – 2,7 miliarde lei, respectiv 0,44 % din PIB, nivel comparabil cu cel din primele două luni ale anului 2011. Luna februarie a înregistrat o creștere spectaculoasă a deficitului bugetar. Veniturile au fost…

COMUNICAT – Comisia de Energie neregenerabila

In data de 1 aprilie a.c. a avut loc, la Mediaş, întâlnirea subcomisiei de Energie neregenerabilă. Alături de preşedintele Viorel Palaşcă, membrii subcomisiei au beneficiat şi de prezenţa preşedintelui Comisiei Economie şi Mediu de Afaceri, domnul Varujan Vosganian. Principalele teme abordate în cadrul şedinţei au fost legate de evaluarea aplicării HG nr.1069/2007 privind Strategia energetică…

Comunicat de presa: De la Copenhaga la Cancun

Comitetul Naţional de Coordonare a Comisiilor de Specialitate Comisia de Mediu Comunicat de presă De la Copenhaga la Cancun sau cum Ministerul Mediului răspunde afirmativ la întrebarea: „Se poate mai rău?” Anul trecut, la Copenhaga, a avut loc una dintre cele mai mari întâlniri pe subiecte de mediu, cu 192 de ţări reprezentate şi peste 15.000 de…

Reluarea procesului de angajare a răspunderii Guvernului pe legea educaţiei – un abuz de drept

COMUNICAT DE PRESĂ Continuarea procesului de angajare a răspunderii în Parlament pe Legea educaţiei, în pofida deciziei de neconstituţionalitate formulate de Curtea Constituţională, reprezintă un abuz de drept şi desfiinţarea, practic, a puterii legislative. Comisia pentru Justiţie a PNL atrage atenţia asupra faptului că asistăm la un atac fără precedent la adresa democraţiei şi a…

Pentru proiectul AMR, împotriva „micii reforme” – COMUNICAT

Reprezentanţii Comisiei pentru justiţie a PNL în Parlament vor vota în favoarea proiectului de act normativ privind unificarea practicii judiciare, propus de Asociaţia Magistraţilor din România. Apreciem că iniţiativa legislativă, agreată de corpul de magistraţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ai curţilor de apel, ai tribunalelor şi judecătoriilor şi avizată de Consiliul Superior…

Şcoală de vară pe teme juridice – Comunicat de presă

Prima şcoală de vară pe teme juridice, „Justiţia în 2010”, organizată de deputatul PNL Alina Gorghiu, în parteneriat cu Asociaţia „O Şansă pentru Viitor” şi Facultatea de Drept – Universitatea Bucureşti, alături de Editura Universul Juridic, Wolters Kluwer România şi Juridice.ro şi-a început dezbaterile în prima zi cu un cuvânt de deschidere susţinut de deputatul…

PNL cere ca sumele provenite din taxele de timbru sa fie alocate direct instantelor

COMUNICAT Solicit ministrului Cătălin Predoiu să avanseze, în textul proiectului legislativ initulat „Mica Reformă în Justiţie”, proiect pentru care Senatul a fost convocat în sesiune extraordinară, soluţii viabile pentru o mai bună finanţare a instanţelor. PNL, un vechi şi constant partizan al reformelor în Justiţie, propune ca sumele provenite din taxele de timbru să fie…

PNL sesizează Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea legii care vizează unele măsuri în vederea restabilirii echilibrului bugetar. COMUNICAT DE PRESA

Partidul Naţional Liberal a decis să depună o sesizare cu privire la neconstituţio- nalitatea legii care vizează unele măsuri în vederea restabilirii echilibrului bugetar. Ca preşedinte al Comisiei juridice a PNL, am comunicat, în repetate rânduri, faptul că cele două legi pe care Cabinetul Boc a dorit să le impună cu forţa, Parlamentului şi societăţii în ansamblu, au fost întocmite prin derogări de la principiile constituţionale şi de la norme…

Pensionarii reprezentaţi în instanţă, pro bono. COMUNICAT DE PRESĂ

PNL va reprezenta în instanţă, pro bono, pensionarii cărora le vor fi diminuate pensiile în urma măsurilor de austeritate anunţate de Guvern. Comisia de Justiţie a PNL, condusă de deputatul Alina Gorghiu, a decis ca, în limita numărului de avocaţi din Partidul Naţional Liberal, să formuleze gratuit acţiuni în instanţă pentru pensionarii care vor da…

La sănătate nimic nu este sănătos – Moţiune simplă

Doamnelor şi domnilor deputaţi, Domnule ministru al sănătăţii, Orice guvern normal, orice stat democratic îşi propune să aibă grijă de cetăţenii săi, să le asigure acestora condiţii fireşti de manifestare, inclusiv din punct de vedere al stării de sănătate. Barack Obama a pus primul accent pe reforma sistemului sanitar american în cadrul campaniei electorale şi…